Custodie comună sau exclusivă ?

Custodie  comună sau exclusivă?

Custodia sau mai precis “autoritatea părintească” așa cum este prevazută de noul Cod Civil revine ambilor părinți, chiar și in cazul divorțului.

Conform art. 483 C. civ., autoritatea părintească reprezintă ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana cât și bunurile copilului și apartin în mod egal ambilor părinți.

Aceasta reprezintă regula generală prevăzuta de art.396 C.Civ., legiuitorul considerând a fi în interesul superior al copilului implicarea deopotrivă a ambilor părinți în luarea deciziilor privind creșterea și educarea minorului.

În mod excepțional, instanța poate decide ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de catre unul dintre părinți.

Cererea, care poate fi depusă la judecătorie de către persoana interesată oricând până la împlinirea vârstei de 18 ani de către minor, va fi analizată de instanță în raport de probatoriul administrat. Pentru stabilirea interesului major al minorului se are în vedere examinarea tuturor criteriilor și anume: vârsta acestuia, conduita celor doi părinți, situația materială a fiecarei părți, posibilitățile lor concrete de a se ocupa efectiv de copil.

Dacă se face dovada (prin martori, înscrisuri, expertiză, ancheta sociala etc) că pârâtul (celălalt părinte ) prin comportamentul său ar putea pune în pericol / periclita buna dezvoltare fizică, psihică, spirituală , morală sau socială a minorului, instanța va admite acțiunea.

În acest sens va constata că este în interesul superior al minorului ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către unul dintre părinți iar celălalt părinte va păstra doar dreptul de a veghea asupra creșterii și educării copilului.

În jurisprudență s-a considerat că și atunci când conflictul dintre cei doi părinţi şi lipsa oricărei cooperări din partea părintelui-pârât în luarea deciziilor importante din viaţa minorilor – constituie împrejurări obiective de natură a îndreptăţii instanţa de judecată să dispună ca exercitarea autorităţii părinteşti să fie exercitată doar de către părintele la domiciliul căruia s-a dispus ca minorii să locuiască.

În luna februarie 2016 s-a publicat în Monitorul Oficial o decizie de recunoastere a alienării părintești:  “Se recunoaşte fenomenul alienării parentale/părinteşti ca formă de abuz psihologic (emoţional) sever asupra copilului, constând în activitatea de denigrare sistematică a unui părinte de către celălalt părinte, cu intenţia alienării (înstrăinării) copilului de către celălalt părinte.”  –  Art. 1. – din Protocolul privind recunoaşterea alienării parentale/părinteşti, încheiat în România de către Institutul de Psihologie Judiciară şi Asociaţia Română pentru Custodie Comună.

Alienarea parentală reprezintă forma de abuz emoțional exercitată asupra copilului de către unul din părinţi, în urma separării cuplului. Necesitatea introducerii acestei forme de violența în legislația româna, cât și a măsurilor de combatere și prevenire, este dictată de efectele devastatoare asupra copilului și formării viitorului adult : dezechilibru emoțional, agresivitate, alcoolism, tendințe suicidale, consum de droguri, abandon școlar, şomaj, imposibilitatea păstrării locului de muncă, posibilitatea repetării comportamentului în viitorul cuplu format, etc. – explică reprezentanții Asociaţiei Române pentru Custodie Comună.

O alta noutate al codului civil se referă la stabilirea de către instantă a domiciliului minorului. În cauzele de divorț cu minori sau dacă părinții nu sunt căsătoriți și nu se înțeleg cu privire la copil, instanța de judecată va stabili unde/ cu cine va locui minorul. Tot în baza probelor administrate, judecătorul va hotarâ conform interesului superior al minorului , obligând părintele care nu va locui cu copilul să achite lunar pensie alimentară pâna la majorat.

Hotărârea judecatoriei poate fi atacată cu apel în termenul legal de 30 de zile.

Conform art. 471 alin. (1) din Codul de procedură civilă, apelul şi, când este cazul, motivele de apel se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă[3], sub sancţiunea nulităţii. Hotărârea dată în apel este definitivă și executorie (nu mai poate fi atacată cu recurs).

Ori de cate ori se dovedește că s-au modificat aspectele avute în vedere la luarea primei hotărâri judecătorești, se poate introduce o noua cerere de stabilire a autorității părintești și a domiciliului minorului.

Pentru alte informații sau situații deosebite, recomand a consulta un avocat.

 

 

 

Related Posts

Leave us a reply